Rugăciune
Radu Gyr


Stapâne-nsângerat, Domn al luminii
şi Vesnicie limpede, Iisuse !
Tu, care ai primit pe frunte spinii
şi cuie-adânci în mâinile-ţi supuse,

Tu, Domn al Răstignirii şi-nvierii
care din cruce ne-ai facut lumină
şi Răsărit din rănile tăcerii
şi cântec din osânda-ţi fără vină -

dă-ne-ncleştarea Ta, dă-ne puterea
din ceasul pironirii-nsângerate,
să ne primim şi cuiele şi fierea
ca Tine-n marea Ta sigurătate.

Pe fruntea ţării zâmbetul ţi-l pune
şi Neamul care-acum osânda-şi duce
învaţă-l Tu amara rugăciune
din clipele suirilor pe cruce.

Cu mâna Ta ca borangicul lunii,
din răni opreşte sângele fierbinte,
închide-n piepturi geamătul furtunii,
sarută-i ţării lacrimile sfinte !

Şi sus pe crucea crâncenă, pe care
stă Neamul nostru-nsângerat, Tu scrie,
Iisuse, un aprins inel de soare,
ca semn al Învierii ce-o sa vină.

Şi spune morţilor din lut să nu blesteme,
ci sub trifoi, sub dâmburi, sub secară,
să-aştepte paşii Tăi calcând prin ţară
şi semnul munţilor ce vor aprinde steme.

Şi spune morţilor de sub troiţe sfinte
că va veni cândva o dimineaţă
când Neamu-ntreg va fulgera la viaţă,
cuminecat prin morţii din morminte.



Nu-s vinovat faţă de ţara mea
Andrei Ciurunga


La ora cand cobor, legat in fiare,
să-mi ispaşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
-Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

Nu-s vinovat ca i-am iubit lumina,
curată cum în suflet mi-a pătruns,
nici ca vrăjmaşii i-au prădat grădina
şi ca sutaşii coasta i-au străpuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară, hora-n prag,
sau c-am primit colindători in tindă,
cum din bunic in tată mi-a fost drag.

Nu-s vinovat ca toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
nici c-am poftit la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul - stea cu stea,
şi sfânta noastră pâine de la gură,
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am indârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi ca urăsc hotarul de la Prut.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu frunte-n slavă strig din închisoare:
'Nu-s vinovat faţă de ţara mea!'



As 'noapte, Iisus ...
Radu Gyr


As 'noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist, ce înalt părea Christ !
Luna-a intrat dupa El, în celulă
şi-L făcea mai înalt si mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L spoia cu argint pe veşminte
argintându-l pe mâini vechi spărturi.

M 'am ridicat de subt pătura sură :
- Doamne, de unde vii, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gură
şi mi-a facut semn să tac...

A stat lângă mine pe rogojină :
- Pune-mi pe răni mâna ta !
Pe glezne-avea umbre de răni şi rugină
parcă purtase lanţuri, cândva...

Oftând Şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn, lumina, iar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpăţână,
şi mişunau păduchi si guzgani.
Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână
şi-am adormit o mie de ani...

Când m-am trezit din grozava genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă si era lună,
numai Iisus nu era nicăiri...

Am întins bratele. Nimeni, tăcere.
Am intrebat zidul. Nici un răspuns.
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au împuns...

- Unde eşti, Doamne ? - am urlat la zăbrele .
Din lună venea fum de căţui...
M 'am pipăit, şi pe mâinile mele
am găsit urmele cuielor Lui...




Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Radu Gyr


Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tau liber de mâine,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Pentru sângele neamului tau curs prin şanţuri,
pentru cântecul tau ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tau, pus în lanţuri,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită’n masele,
ci ca s’aduni chiuind pe tăpşane
o claie de cer şi-o caciulă de stele,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Aşa, ca sa bei libertatea din ciuturi
şi’n ea sa te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Aşa, ca să-ţi pui tot sărutul fierbinte,
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobote-ti ies înainte,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Ridică-te Gheorghe pe lanţuri si funii!
Ridică-te Ioane pe sfinte ciolane!
Şi sus, ca lumina din urma furtunii,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!...



Imnul românesc
(Din pragul anului 1956)

Sfântul Ioan Iacob Românul Hozevitul


Acum, ca niciodată
Treziţi-vă, Români!
Având credinţă-n suflet
Şi armă sfântă-n mâini.

În rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci arma mântuirii
Mereu s-o mânuiţi!

Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti
La sânul "Maicii voastre"
Celei duhovniceşti!

În pavăza credinţii
Fiind adăpostiţi,
La vreme de războaie
Veţi fi nebiruiţi.

Tot neamul de pe lume
Şi cel de sub pământ
De s-ar scula-mpotrivă,
Va fi de voi înfrânt.

Pleca-ţi-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vi înalţie fruntea
In "plaiul" cel dorit.

De somnul nesimţirii
Să nu mai dormitaţi,
Că "zorii mântuirii"
Se-arată la Carpaţi

Cu dragoste curată,
Ca fraţii petrecând,
Să nu ştirbim onoarea
Şi graiul nostru sfânt!

Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc,
Să punem semnul Crucii
Pe steagul românesc!

Pe tronul cel din suflet
S-avem necontenit
Icoana preacinstită
A Regelui Mărit!

De vom păzi unirea
Şi "Crezul din strămoşi",
Vom fi şi jos, în lume,
Şi-n ceruri glorioşi!

In scumpa noastră ţară
Atunci vor creşte iar
Virtuţile străbune
Cu nume secular.

Din groapa stricăciunii,
Săpată de "tiran",
Se va scula cu slavă
"Răsadul lui Traian".

Deci azi, ca niciodată,
Să ne vădim creştini,
Păstrând neprihănită
Credinţa, prin străini!



La noi acasă
(Pluguşorul românului pribeag)

Sfântul Ioan Iacob Românul Hozevitul


Durerea morţii stăpâneşte
In plaiul nostru strămoşesc,
Căci fiara de la Miazănoapte
Sugrumă tot ce-i românesc.

Tânjeşte vatra părăsită
A bieţilor români pribegi,
Şi lumea fuge îngrozită
De multele fărădelegi.

Podoaba ţării azi se pierde,
Feciorii casei sunt străini,
Azi codrul nu mai este verde,
Iar florile sunt mărăcini.

Azi pâinea s-a făcut amară
Şi apa-i neagră de venin,
Văzduhul a ajuns povară,
Iar traiul omului... un chin.

De multă vreme nu se-aude,
Sub cerul Ţării înroşit,
Decât al sputnicilor vuiet
Şi geamătul celui robit!

Cu lacrimi astăzi se adapă
Feciorii dulcei Românii,
Zicând: jeşiţi! -la cei din groapă -
Ca să intrăm azi noi, de vii!"

La Putna, Ştefan nu mai poate
Să odihnească în mormânt,
Văzând atâta nedreptate
Pe strămoşescul lui pământ.

El strigă jalnic spre Suceava
La Sfântul Mucenic loan
Să ne ridice iarăşi slava
Cea dărâmată de tiran.

La Cozia, în Mânăstire,
Cu groază Mircea s-a trezit
De prea amara tânguire
A Oltului nemulţumit.

Spre Argeş, ochii îşi îndreaptă
La trupul cel mucenicesc
Şi suspinând mereu aşteaptă
Un semn de ajutor ceresc.

Mihai, din cripta cea bătrână,
Înalţă capul fioros,
Ar vrea s-apuce spada-n mână,
Dar... trupul îi rămâne-n jos.

El plânge astăzi cu Neagoe,
Rugând pe Nifon cel Sfinţit,
Să scape Ţara din nevoie,
Cu darul lui nemărginit.

Vasile Lupu vrea să vadă
Din nou sobor creştin la Iaşi,
Dar arhiereii stau sub pază
Şi nu se pot urni doi paşi.

El vrea din nou să întărească
"Blagocestivul Adevăr",
Căci iarăşi lumea creştinească
Apucă "Legea" în răspăr.

Nu poate astăzi să mai vadă
Alături de Lăcaşul său,
Cum fac "organele" paradă
Tovărăşiei celui rău.

Tresar străbunii din morminte
Când văd atâta pustiire
Pe locurile cele sfinte,
Lăsate nouă moştenire.

Pâmântul plămădit cu sânge
Şi cu sudoare de martiri,
Azi se cutremură şi plânge,
Fiind împresurat de "zbiri".

Carpaţii astăzi se-nfioară
Şi apele se zbat în vad,
Văzând pe scumpa noastră Ţară
Cum se apropie de iad!

Azi Sfînţii iubitori de Ţară
Se roagă jalnic lui Hristos,
Să izbăvească de ocară
Pe neamul nostru credincios.

Iar voi, martirilor de astăzi,
Luceferi prea luminători,
Cu sfânta voastră îndrăzneală
Daţi pildă celor muritori.

Să ştie lumea răsfăţată
Că viitorul fericit,
Cu suferinţă şi cu jertfă
Va fi mereu pecetluit.

În calea către mântuire
Povara Crucii vom purta
Şi pân' la slava "Învierii"
Golgota vom întâmpina!

Nicodime, preafericite
De ce te-ai dus dintre români,
Lăsând Biserica robită
Şi Ţara "fără de bătrâni"?

Veniamine Preasfinţite,
Cu Varlaam şi Dosoftei
Păziţi "Făcliile cinstite"
Să nu le stingă cei atei!

Părinţilor cu suflet mare,
Păstorilor duhovniceşti,
Mai arătaţi-vă o dată
La "Scaunele vlădiceşti"!



Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie
Mihai Eminescu


Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti mindri aste le nutresc;
Căci ramine stinca, desi moare valul,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Vis de razbunare negru ca mormintul
Spada ta de sânge dusman fumegind,
Si deasupra idrei fluture ca vintul
Visul tau de glorii falnic triumfind,
Spuna lumii large steaguri tricolore,
Spuna ce-i poporul mare, romanesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vilvoare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ingerul iubirii, ingerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surizind,
Ce pe Marte-n glorii să orbeasca-l face,
Când cu lampa-i zboara lumea luminind,
El pe sinu-ti vergin inca să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu il stringe-n brate, tu îi fă altare,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tinara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai în fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mindrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!



Semnele apocaliptice
Sfântul Ioan Iacob Românul Hozevitul


Vânturi rele, pierzătoare,
Ameninţă azi mereu
Pe popoarele smerite
Care cred in Dumnezeu.

Bate «Crivăţul» năprasnic,
De la Nordul Comunist,
Răspândind în toată lumea
«Dogmele» lui Anticrist.

Din Apus «Austrul» suflă,
Aducând cu el «Progres»,
Care naşte necredinţă
Şi împrăştie eres.

De la Miazăzi mai tare,
«Băltăretul» s-a pornit
Şi, lovindu-se de «Crivăţ»,
Pe cei negri i-a-nroşit.

Iar la Răsărit de soare
«Calul galben al lui Gog»,
Spumegă şi se frământă
Cu «vlăstarii lui Magog».

Toţi vrăşmaşii cei de moarte
Se ridică mânioşi,
Vrând să piardă Sfânta Lege
Şi pe binecredincioşi!

Ucenicii stricăciunii
Forfotesc îngrozitor
Căutând să otrăvească
Pe sărmanul muritor.

Grabnic uneltesc pierzarea
Cei cu duhul «răzvrătit»,
- Şi precum se vede, lumea
Nu-i departe de sfârşit. -

Urâciunea pustiirii
Şi-a găsit invăţăcei,
Care dăscălesc pe oameni
Ca să meargă după ei.




Crezul
Radu Gyr


Puneţi-mi lanţuri si cătuşe
să sune scrâşnetul hain
şi mii de lacăte la uşe,
eu tot ceiace-am fost rămân.

Surpaţi asupra-mi munţi si ape
puteţi chiar să mă spânzuraţi.
Cu grele, negre târnăcoape,
credinţa nu mi-o sfărâmaţi.

Târâţi-mă de vreţi sub şanţuri
şi îngropaţi-mi trupul stins.
Eu sorb ca Făt-Frumos, din lanţuri
puteri adânci de neînvins.

Puteţi să năpustiţi tot iadul
ca să mă frângă până’ n miez.
Eu stau în viscole ca bradul
si tare, tare ca un crez.



Indemn la luptă
Radu Gyr


Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îţi cântă
ce'nseamnă'n luptă-un brat răpus ?
Ce-ţi pasă'n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu'n steag, mai sus ?

Infrânt nu eşti atunci cand sângeri,
nici ochii cand în lacrimi ţi-s.
Adevăratele infrângeri,
sunt renunţările la vis.




Poezii:
Sfântul Ioan Iacob Românul Hozevitul
Mihai Eminescu
Radu Gyr
Andrei Ciurunga
Vasile Posteucă

Foto: © Dinu Lazăr

Muzica: Ciprian Porumbescu -
Baladă pentru vioara şi orchestră