| Martiriul Românilor |
|
| Cimitire de eroi |
|
| | | Ziua Inălţarii Sfintei Cruci - Ziua martirilor neamului românesc! "Şi sus pe crucea crâncenă, pe care stă Neamul nostru-nsângerat, Tu scrie, Iisuse, un aprins inel de soare, ca semn al Învierii ce-o sa vină." Radu Gyr
Noaptea Sfintei Cruci a neamului românesc
"O viaţă întreagă am fost obsedat de sentimentul singurătăţii, dar acum sunt cu adevărat copleşit de acest sentiment. Am rămas singurul supravieţuitor al Odiosului Masacru de la Ip, a cărui inimă încă mai bate. Pe retina minţii mele nu s-a şters niciodată culoarea sângelui ţâşnit în urma glonţului tras asupra unor oameni nevinovaţi. În urechi simt golul amar lăsat de bubuitul armelor în miez de noapte.. Încă mai trăiesc pentru că sunt în măsură să rostesc cuvântul Ip. Vă iert pe toţi, pentru toate!" Gavril Butcovan, singurul supravieţuitor al Masacrului de la Ip, 13-14 Septembrie 1940, Noaptea Inălţarii Sfintei Cruci. continuare |
| | | 90 de ani în slujba cultului eroilorSâmbătă, 12 septembrie a.c., între orele 17 şi 19, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor organizează, în Bucureşti, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I, cu sprijinul Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", un ceremonial de comemorare în scopul nobil al readucerii în memoria colectivă a jertfei celor peste 900.000 români căzuţi în războaie (1877 - 1945), din care 132.000 peste hotarele ţării. continuare |
| | | ZIUA EROILOR - INALTAREA DOMNULUI. Apel pentru neuitarea eroilor romaniAPEL PENTRU NEUITAREA EROILOR Pe 28 mai a.c., sărbătorim Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român.
Dumneavoastră, Mass-media, aţi fost alături de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor ori de câte ori a fost nevoie să semnalaţi opiniei publice nevoia protejării şi întreţinerii atente a unor monumente comemorative şi cimitire de război româneşti din ţară şi străinătate, aflate în suferinţă. continuare |
| | | Inaugurarea Cimitirului de Onoare Românesc, reconstruit în Ucraina, Cernăuţi OFICIUL NATIONAL PENTRU CULTUL EROILOR
În ziua de Sâmbătă, 18 octombrie a.c., începând cu ora 12.00, la Cernăuţi, în str. Zelena nr. 1, va avea loc ceremonia de inaugurare a Cimitirului de Onoare Românesc. Lucrările de reconstrucţie au fost finanţate de Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor şi s-au executat în parteneriat cu Societatea Neguvernamentală "GOLGOTA" din Cernăuţi.
În contextul sărbătoririi Zilei Armatei României (25 octombrie) şi cu prilejul împlinirii a 600 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Cernăuţi (8 octombrie 1408), vor fi comemoraţi militarii români căzuţi în luptele purtate în nordul Bucovinei, în iulie 1941, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. continuare |
| | | | Lagărul de la Tuchola, PoloniaÎn lagărul din Tuchola (Tuchel), regiunea Kujawsko-Pomorskie, Polonia (101 km S-V de Gdansk), au murit 2.460 prizonieri români, potrivit evidenţelor realizate, în 1920, de Societatea "Cultul Eroilor". Cauzele au fost diverse (inaniţie, frig, epidemii).
Majoritatea eroilor români au fost înhumaţi în gropi comune alături de soldaţi ruşi. Mormintele comune erau marcate prin cruci din lemn, prevăzute cu o placă metalică pe care erau inscripţionate numele decedaţilor. continuare |
| | | Cimitirul Militar "G-ral Dragalina" din TighinaONCE.ro 10 octombrie 2008 Revenirea în actualitate a unui caz flagrant de încãlcare a dreptului umanitar international (Conventiile de la Geneva din 1949 privind victimele de rãzboi si Protocoalele aditionale la acestea), precum cel de la Tighina, prin inaugurarea "oficialã", zilele trecute, a asa-zisului "Complex memorial istorico-militar al Ostasului Rus" este mai mult decât regretabilã. continuare |
| | | | | | | Eroul Sublocotenent Boscovici DumitruDupã încercarea nereusitã de a frânge apãrarea românã în Podisul Transilvaniei (5-8 sept. 1944), fortele germano-maghiare au trecut la executarea unei lovituri puternice asupra Banatului si Crisanei, urmãrind deschiderea cãii Muresului si cucerirea crestelor Apusenilor, înaintând pe trei directii: o coloanã de-a lungul Muresului, o a doua pe Crisul Alb, convergând cu o a treia, pe Valea Ariesului. continuare |
| | | | Sfinţirea Troiţei de la Ialoveni www.voceabasarabiei.com, 30.11.2007 La 29 noiembrie in centrul civic al oraşului Ialoveni, Basarabia, pe locul unde acum 65 de ani, in august 1942, a fost inaugurat un cimitir al ostasilor cazuti pentru eliberarea Basarabiei de sub cotropitorul comunist, a fost sfinţită o preafrumoasă Troită, donata de Consiliul Mondial Român. Urmeaza ca in scurt timp Oficiul National al Eroilor de la Ministerul Apararii din Romania sa restaureze cimitirul in forma lui initiala. continuare |
| | | Tiraspolul profaneaza osemintele ostasilor romani Ziua, 3 februarie 2007 -- Regimul comunist al lui Smirnov vrea sa ridice in locul mormintelor un obelisc sovietic Dinspre estul Romaniei vin o serie de provocari directe in ultima perioada. Dupa declaratiile amenintatoare ale presedintelui Voronin si schimbarea istoriei romanilor cu istoria integrata, mai nou si limba romana din scolile de la est de Prut se afla sub asediu. Mai mult, separatistii de la Tiraspol au ras de pe fata pamantului cimitirul din Tighina in care sunt inmormantati soldati romani si germani din al II-lea Razboi Mondial pentru a face loc unui obelisc inchinat ostasului sovietic. continuare |
| | | | Tiraspolul ne profaneaza eroii CivicMedia.ro, 1 februarie 2007 Cimitirul Militar romanesc din Tighina, Republica Moldova - Transnistria, unde se aflau oseminte ale soldatilor romani, germani, suedezi si rusi a fost ras complet pentru un «Monument al eliberatorilor rusi».
Autoritatile separatiste transnistrene din Tighina au ras complet, in doar doua zile, Cimitirul Militar al ostasilor romani cazuti la Nistru in timpul celui de-al doilea razboi mondial. In cimitirul romanesc profanat cu barbarie se aflau inhumate oseminte ale ostasilor romani, suedezi, germani si rusi cazuti in cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Ramasitele mortuare au fost scoase din pamant cu buldozerele, dupa eliminarea crucilor si depozitarea lor pe un teren viran. Din surse neconfirmate, crucile ar fi fost ulterior distruse sub senilele buldozerelor. continuare galerie foto |
| | | La cimitirul ostasilor romani a fost instalata o TroitaChisinau, Basarabia/Romanian Global News, 4 Septembrie 2006
De Ziua Limbii Romane, la 31 august, in satul Nicolaieuca, Orhei, a fost sfintita o Troita, instalata la cimitirul ostasilor romani cazuti in luptele din 13-14 iulie 1941, in timpul celui de-al doilea razboi mondial.Cele 15 morminte comune se afla la intrarea in cimitirul satului Nicolaieuca, la o mica departare de Manastirea de maici Hirova. Crucile de piatra au fost instalate in 1941, astfel de cruci fiind instalate in toate cimitirele ostasilor romani cazuti in Basarabia in cel de-al doilea razboi mondial. Serviciul divin a fost oficiat de IPS Petru, Mitropolit al Basarabiei, insotit de un sobor de preoti. Potrivit datelor prezentate de Ambasada Romaniei la Chisinau, au fost identificati 42 de ostasi romani, din Divizia 5 infanterie, care au cazut in luptele crancene care s-au dat in acele locuri, unde au fost si foarte multi raniti. Maicile mai batrane spun insa ca aici au fost inhumati aproximativ 100 de tineri ostasi. continuare |
|
 |
|