| Eminescu - românul absolut |
 | 15 Ianuarie - Mihai Eminescu
Eminescu, despre care Iorga spune că-i expresia integrală a naţiunii române, iar Blaga că reprezintă "ideea platonică de român", e românul absolut. L-am definit eu: sumă lirică de voievozi.
(Petre Ţuţea)
Păsiţi incet cu grijă tăcută, feţii mei,
Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei,
Cel mai chemat s-aline, din toţi, şi cel mai teafăr
Şi-a inmuiat condeiul de-a dreptul in luceafăr.
(Tudor Arghezi, Inscripţie pe amfora LUI) |
|
|
| Eminescu şi India |
|
| | | Franz Bopp, gramatica critică abreviată a limbii sanscriteAmita Bhose
Manuscrisul gramaticii sanscrite pe care-l reproducem aici se află in Biblioteca Centrală Universitară "M. Eminescu" din Iasi, sub cota 357 I-30(I-III). Cele trei caiete autografe cuprind traducerea, neterminată, a lucrării Kritishe Grammatik der Sanskrita-Sprache in kurzerer Fassung de Franz Bopp (Berlin, 1845), carte fundamentală a gramaticii sanscrite intr-o limbă europeană. In traducere se află intercalate pe alocuri pagini transcrise după Glossarium comparativum linguae sanscritae al aceluiasi autor (Berlin, 1867).  continuare |
| | | Eminescu si India - studii de Amita Bhose"Eminescu a fost inzestrat cu exigenta stiintifica si cu sensibilitate artistica, cele doua calitati necesare pentru aprofundarea culturii indiene antice. Grija si exactitatea cu care a tradus Gramatica lui Fr. Bopp dezvaluie ca, cel putin in perioada traducerii, Eminescu poseda cunostintele teoretice despre limba sanscrita la cel mai bun nivel al stiintei vremii sale. Contributiile contemporanilor lui Eminescu la popularizarea culturii indiene in Romania trebuie amintite cu recunostinta. Printre aceste contributii putem afirma ca traducerea gramaticii lui Bopp realizata de Eminescu reprezinta lucrarea cea mai ampla si mai valoroasa in filologia sanscrita din epoca respectiva in Romania." continuare |
| | | Amita Bhose, biografie| 9 februarie 1933 Se naste, la Calcutta, India, Amita Bhose, fiica lui Sudhir Kumar Bhose, avocat la Inalta Curte de Justitie din Calcutta, recum si la Curtea Suprema din New Delhi, si a Pratirnei Bhose, casnica. Face parte dintr-o familie cu o intensa activitate culturala si stiintifica. Bunicul sau, J.C. Bhose, a fost un cunoscut orientalist, membrul Societatii Asiatice, premiat de universitatea din Cambridge cu medalia "Cobden" pentru cercetare in indianistica. |  |
continuare |
| | | Patosul cosmic. Eminescu - Brâncusi - Al-GeorgeAmita Bhose
Oul mitologiei indiene, acel "corp" pre-cosmogonic din care a aparut lumea, s-a despicat prin creatie in doua. Unitatea androginica primordiala s-a impartit in Cer si Pamant - Dyaus si Prthivi - care au ramas despaititi pe veci. Stâlpul cosmic subintinde cele doua jumatati, asigurand stabilitatea lumii create. Spatiul akasa -consecinta a expansiunii nucleului initial - a ramas insa vesnic patruns de dorul nemarginit al reunirii celor doi membri ai cuplului. Este pneuma cosmica, strabatuta de patosul care anima intreaga create. Nasterea fiecarei vietati pe pamant actualizeaza pentru o clipa momentul genetic al uniunii primordiale. Omul, copilul cel mai evoluat al acestor parinti cosmici, cauta reunirea lor constienta, prin actele sale creatoare care refac, in sens invers, o cosmogonie umana. continuare |
| | | Eminescu si limba sanscrităAmita Bhose
Mihai Eminescu a intreprins traducerea lucrarii Gramatica critica abreviata a limbii sanscrite de Franz Bopp. Manuscrisul acestei traduceri neterminate, intercalate pe alocuri cu paginile transcrise dupa glosarul sanscrit-latin al aceluiasi autor, se afla in Biblioteca Centrala Universitara din Iasi*. continuare |
| | | Cabala limbii sanscriteAmita Bhose
"Cabala limbii sanscrite" - insemnarea se afla intr-un manuscris al lui Eminescu (ms. 2292, f. 34 v); dupa cateva file, la p. 38 v, urmeaza alta - "KABALLA (cartea-cheie) sanscrita", iar din nou, la f. 45 v, apare o incercare de a scrie cuvantul Kabala in litere devandgari. Scrierile apartin anului 1883, cand poetul a fost pasionat de lingvistica.
Eminescu a trait in tarile de cultura germana, intr-o perioada cand cultivarea indianisticii, mai ales a lingvisticii sanscrite, a atins apogeul in Occident. El a avut posibilitatea de a fi la zi cu ultimele dezvoltari in aceasta directie. Daca acceptam marturia lui Iordanescu, pomenita anterior, a si audiat cursurile de sanscrita conduse de Al. Weber. Totusi i s-a parut ca limba respectiva a fost invelita intr-un mister asemanator cabalei. Oricat de paradoxala ne-ar parea observatia lui Eminescu, ea n-a fost gratuita. Pentru a intelege rostul ei, este necesar sa consideram cateva aspecte sociologice ale civilizatiei indiene antice, factor responsabil pentru caracterul esoteric al limbii sanscrite.
continuare |
| | | "Kamadeva, zeul indic"Amita Bhose
Departe, departe de lumea muritorilor, pe un vârf al Himalayei, unde privirea umană nu putea ajunge, stătea marele yoghin Siva, absorbit în contemplaţie. Vântul rece sufla printre copacii înalţi de devadaru; muzica celestă plutea în aerul înmiresmat de mosc. Totul era calm, plin de tăcere. Dintr-o dată, cine ştie prin ce minune, copacii au înmugurit şi au înflorit. Au ieşit toate vietăţile codrului, perechi-perechi. A început să adie vântul cald, primăvăratec.
A apărut tânăra Parvati, adoratoarea Iui Siva şi soţia lui într-o altă încarnare, cu ofranda în căuşul palmelor. Era îmbrăcată în veşminte roşii, ca soarele la răsărit. Purta ghirlande şi brăţări de flori, florile de primăvară străluceau în păru-i negru ca norii. Arăta ca o iederă înflorită, care se unduia în vânt. Fata s-a încliinat lui Siva şi i-a oferit un şirag de mătănii pregătite de ea din seminţe de lotus. Sihastrul a deschis ochii şi s-a uitat la Părvatî, frumoasa ca lotusul abia înflorit la răsăritul soarelui.
Madana, supranumit Kămadeva 1 sau zeul dragostei, pândea acest moment. continuare |
| | | Ritmul cosmic in lirica eminescianăAmita Bhose
"Melodica şoptire a râului, ce geme,/Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor, / Cântarea în cadenţă a frunzelor, ce freme, / Născut-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor" (Din străinătate), scria Eminescu în 1866. Stând la Cernăuţi, adolescentul asista cu sufletul la muzica naturii locului natal. Simţul ritmului şi sensibilitatea auditivă se fac remarcate chiar de la primele manifestări ale geniului său poetic.
Ceva mai târziu, în Sara pe deal (1872), poezie ce se singularizează ca pastel rural în lirica eminesciană, se stabileşte o rezonanţă ritmică între teluric şi cosmic, atât pe plan vizual, cât şi pe cel auditiv. Urcarea turmelor pe deal se asociază cu scăpărarea stelelor pe cer; trecerea Urnii se asociază cu mişcarea ochilor fetei privind prin frunziş, iar plutirea norilor realizează o euritmie cu conturarea treptată a streaşinilor în clarul lunii. Jalea buciumului pe deal, murmurul fluierelor în stână, scârţâitul cumpenei fântânii în bătaia vântului, paşii greoi ai ţăranilor osteniţi, pe drumul spre casă, tic-tacul tot mai tare al toacei, tonul grav al clopotului vechi, totul se armonizează Într-un ritm lent, liniştitor, ca al unui cântec de leagăn care adoarme valea. Amurgul îşi împrăştie vraja asupra celor doi îndrăgostiţi. Apariţia stelelor pe cer - una câte una - corespunde ivirii gândurilor în mintea fetei, pe când întregul cadru vizual şi auditiv face ca sufletul tânărului să ardă "ca para" - creşterea treptată a focului. Daca Eminescu ar fi lucrat cu pensula, credem că ar fi pictat figurile umane ca părţi ale naturii, aşa cum se văd în miniaturile indiene din secolele 16-17; nu folosea natura doar ca fundal, cum se obişnuia in portretistica renascentistă. continuare |
| | | Veronica si CătălinaAmita Bhose
Mitologia indiană ne povesteşte dragostea cuplului veşnic tânăr Krşna şi Radha. Păstorul Krşna îi trimitea chemări de dragoste prinţesei Radha prin melodia flautului. Femeia tânără, căsătorită cu un bărbat în vârstă, venea în crâng prin întuneric, ignorând atât obstacolele naturale, cât şi împotrivirea rudelor. Dintr-o dată veni vestea că prezenţa eroului a fost solicitată într-o urbe apropiată. A pune capăt tiraniei regelui din ţinutul respectiv a fost motivul care a determinat apariţia zeului Vişnu pe pământ, sub chip uman. Krsna a plecat pentru a-şi îndeplini datoria faţă de omenire, părăsind-o pe Radha, lăsând-o singură, mistuită de dor. Cei doi nu s-au mai întâlnit niciodată.
De veacuri, Radha a rămas în conştiinţa indiană ca simbolul iubirii profunde, iubire apropiată de jertfă. Poeţii din Evul Mediu au susţinut că ţelul principal al coborârii zeului printre oameni era să cunoască dragostea, fără de care el nu atingea perfecţiunea. continuare |
| | | Cele cinci ultimeAmita Bhose
1883. Intr-un articol de fond al cotidianului Timpul, Mihai Eminescu pomeneste, dupa Miron Costin, o legendă legată de neamul Corvinilor.
După ce relatează povestirea, Eminescu remarcă: "legenda lui Costin e legenda Sakuntalei, dramatizată in limba sanscrită de Kalidasa. E aceeasi poveste - numai in Sakuntala corbul e inlocuit printr-un peste din raul Gange (ibid.).
Articolul se publică in numărul de 15 iunie 1883 al ziarului; el reprezintă una din ultimele incercări ale poetului apărute in Timpul. Peste 10 zile, Eminescu este internat in sanatoriu. Articolul a fost decupat de autor si păstrat intre foile unui manuscris (ibid., p. 519), fapt care sugerează că ar fi vrut să cerceteze mai departe temele tratate din el.
1884-1886. In cursul anului 1883, Eminescu este trimis la Viena pentru tratament, de unde se intoarce in tară in anul următor. De la toamna anului 1884 până la toamna anului 1886 lucrează la Biblioteca Centrală Universitară din Iasi in calitate de subbibliotecar.
Cât timp avea răspunderea conducerii unui ziar, se plângea că n-avea timp pentru propria creatie. Acum nu mai are acea sarcină, totusi nu se intoarce la muza-i preferată, la poezie. In schimb, se angajează să-si aprofundeze cunostintele de sanscrită, cunostinte pe care le-a căpătat la Universitatea din Berlin in anii 70. Desi ii scrie lui Chibici că sănătatea lui scârtiie intruna ca o moară de mult stricată (G. Călinescu, Viata lui Mihai Eminescu, Buc. 1964, p.317), incepe să traducă o gramatică a limbii sanscrite, intocmită in germană de către marele lingvist si sanscritolog Franz Bopp.
Traduce o bună parte a lucrării si copiază din glosarul sanscrit al savantului neamt, insemnând pe alocuri sinonimele germane sau române ale cuvintelor latinesti.
Manuscrisul traducerii, intercalat de paginile glosarului, este păstrat in biblioteca ieseană. A fost publicat pentru intâia oară in volumul al XIV-lea al Operelor poetului (Buc. 1983), sub ingrijirea noastră.
Atât tinuta stiintifică a tălmăcirii, cât si aspectul estetic al manuscrisului i-au derutat pe exegeti pentru multă vreme; se credea că lucrarea a fost executată in perioada ieseană inainte de imbolnăvire. S-a constatat totusi că ea a fost realizată in perioada 1884-1886 (Opere, XIV, p.62).
In afară de importanta stiintifică a traducerii, pe care am discutat-o in comentariul asupră-i in volumul mai sus mentionat (p. 1011-1021), lucrarea prezintă si un aspect interesant biografic. Ea arată că in acele zile Eminescu incerca din răsputeri să invete perfect sanscrita. De altfel, această traducere rămâne, până la proba contrarie, ultimul act cultural al lui Eminescu.
1887. Poezia Kamadeva apare in revista ieseană Convorbiri Literare, pe data de 1 iulie 1887. După spusele lui G. Călinescu, A.C. Cuza a găsit-o pe jos in odaia lui Eminescu, la Botosani (op. cit. p.330). Cronicarii o socotesc o lucrare mai veche, fiindcă li se pare că poetul nu si-a recăpătat puterea intelectuală de a crea ceva original. In contextul datării manuscrisului de gramatică sanscrită, părerea cere a fi reconsiderată.
Oricum, Kamadeva, poezia despre "zeul indic", este ultima poezie tipărită in timpul vietii poetului.
1889, aprilie. In primăvara anului 1889, Mite Kremnitz il intâlneste pe Eminescu intr-un teatru bucurestean. Poetul ii spune că traduce din sanscrită si că a stiut-o totdeauna. (vezi Torouţiu, I.E., Studii si documente literare, vol. IV, Buc., 1993, p.39). A doua zi este internat din nou in ospiciu.
Cultura indiană apare, asadar, in ultima conversatie inregistrată in starea lucidă a lui Eminescu.
1889, iunie. In luna iunie, poetul este lovit in frunte cu o pietricică. Pe data de 12 iunie vine un judecător la el să incheie procesul medico-legal. Eminescu isi depune ultima mărturie, care in acelasi timp cuprinde ultimele sale cuvinte atestate. La o intrebare a interlocutorului, ii spune că după insănătosire vrea să invete diferite materii, inclusiv sanscrită.
Aceasta i-a fost ultima dorintă.
Peste trei zile, in ziua de 15 iunie, sufletul său nemuritor a părăsit corpul - partea sa muritoare -, asa cum spunea singur in glumă.
In ultimii ani ai vietii sale, Eminescu s-a aplecat intens asupra culturii indiene. Chiar dacă sănătatea subredă si imprejurările neprielnice nu i-au permis să se ocupe de ea deplin, faptele mai sus mentionate demonstrează că in acea perioadă gândurile lui au fost mereu indreptate spre India - tara lui Sakya-muni, Kalidasa si Rgveda.
Bucuresti, 15 ianuarie 1987.
(Amita Bhose, Eminescu, Mihai Dascal Editor, Bucuresti, 2005; pg. 314-316; ©Carmen Musat-Coman) |
|
 |
|
